27
î
n care î
nregistrarea este la un volum mic
şi în jos în cazul în care înregistrarea este
prea tare.
● NOTĂ
Forma de undă albastră ar trebui să stea in fereastra Audacity, astfel încât,
vârfurile să se oprească scurt în sus şi jos.
● Înainte de a edita melodia, forma de undă înregistrată va trebui să fie evidenţiată.
● Pentru a evidenţia forma de undă, faceţi clic cu butonul din stânga al mouse-ului, în
partea stângă a formei de undă (sub controalele L+R) şi forma de undă va câpâta o
culoare mai întunecată.
● În acest punct, toată forma de undă poate fi editată. În situaţia în care, dacă doar o
parte a formei de undă trebuie editată (sau salvată), secţiunea necesară poate fi
evidenţiată prin plasarea mouse-ului la începutul secţiunii, apăsând butonul din stânga,
şi menţineţi apăsat, după care trageţi pâna la zona dorită şi eliberaţi apăsarea, în
cazul în care aţi ajuns la capătul seciunii dorite. Acum, doar această secţiune poate fi
editată .
● În mod alternativ faceţi clic pe meniul "EDIT" din partea stângă sus şi faceţi clic pe
"SELECT" pentru a putea alege: "All" (toată forma de undă), "Start to Cursor" sau
"Cursor to end".
● NOTĂ: după ce aţi terminat înregistrarea pe calculator, cablul USB va trebui scos din
portul USB, pentru a permite redarea de la calculator.
Exportarea fişierelor de muzică (.WAV)
● După ce aţi terminat de înregistrat şi editat melodia, va trebui să salvaţi fisşierul pe
calculator. Pentru a face acest lucru,
faceţi clic pe fişier şi mutaţi jos la "Export as
WAV" tab.
● După ce aţi făcut clic, imediat vi se va cere numele de fişier al melodiei înregistrate,
care va fi salvat în locaţia prezentată. La acest punct, fie luaţi aminte de dosarul unde
salvaţi fişierul, fie îl salvaţi intr-un dosar la alegere.
● Dosarul poate să fie unul existent, sau unul nou..
Summary of Contents for ATT-603
Page 1: ...1 Turntable User s Manual ATT 603 ...
Page 7: ...7 Click Next Here either select another location or click Next to continue recommended ...
Page 8: ...8 Click Next to continue Click Install to continue ...
Page 9: ...9 The software will start to install Click on Finish to complete the installation ...
Page 15: ...15 Pick up cu USB ATT 603 Manualul Utilizatorului ...
Page 21: ...21 Selectaţi opţiunea I accept apoi apăsaţi Next Apăsaţi Next ...
Page 23: ...23 Apăsaţi Install pentru a continua Software ul va î ncepe instalarea ...