XFE 7-15 125 / XFE 7-15 150
182
INDICAŢIE!
Nivelul vibraţiei indicat în aceste instrucţiuni
a fost măsurat conform unei proceduri de
măsurare normate în EN 62841 şi poate fi
folosit pentru compararea uneltelor electrice
între ele. El este indicat şi pentru o apreciere
aproximativă a încărcării cu vibraţii. Nivelul
de vibraţie indicat reprezintă aplicaţiile
principale ale uneltei electrice.
Dacă unealta electrică este utilizată pentru
alte aplicaţii, cu scule de schimb care se
abat sau care sunt insuficient întreţinute,
nivelul de vibraţii se poate abate. Aceasta
poate mări considerabil încărcarea cu
vibraţii în întreg timpul de lucru.
Pentru o apreciere corectă a încărcării cu
vibraţii ar trebui luat în considerare şi timpul
în care aparatul a fost oprit sau
funcţionează fără să fie utilizat efectiv.
Aceasta poate reduce considerabil
încărcătura de vibraţii pe timpul de lucru
total. Stabiliţi măsuri de siguranţă
suplimentare pentru protecţia deserventului
înainte de acţiunea vibraţiilor ca de
exemplu: întreţinerea uneltei electrice şi
a sculelor de schimb, ţinerea mâinilor calde,
organizarea proceselor de lucru.
ATENŢIE!
La o presiune acustică de peste 85 dB(A)
purtaţi protecţie pentru auz.
Date tehnice
XFE 7-15 125
XFE 7-15 150
Tipul aparatului
Şlefuitor cu excentric
Suport sculei
mm
Bandă adezivă cu scai Ø 125 / 150
Ø maxim al sculei
mm
160
Rotaţii
mm
15
Număr de rotaţii
Rotaţii/min
3000-9000
Viteza discului de şlefuire
rot/min
–
Preluare de putere
W
710
Predare de putere
W
420
Greutatea corespunzătoare „EPTA
Procedure 01/2003“ (fără cablu)
kg
2,4
Clasa de protecţie
II /
Nivelul de zgomot evaluat după curba de filtrare A corespunzător EN 62841
(a se vedea „Zgomot şi vibraţie”):
Nivelul presiunii acustice L
pA
dB(A)
80
Nivelul puterii acustice L
WA
dB(A)
91
Incertitudine K
db
3,0
Valoarea totală a vibraţiei corespunzătoare EN 62841 (a se vedea „Zgomot şi vibraţie”):
Valoarea emisiilor a
h
m/s
2
7,5
Incertitudine K
m/s
2
1,5
Summary of Contents for XFE 7-15 125
Page 1: ...XFE 7 15 125 XFE 7 15 150 ...
Page 236: ...236 ...
Page 237: ...237 ...
Page 238: ...238 ...
Page 239: ...239 ...
Page 240: ...240 ...
Page 241: ...241 ...
Page 242: ...242 ...
Page 243: ...243 ...
Page 244: ...439 592 06 2018 Für Druckfehler keine Gewähr Technische Änderungen vorbehalten ...