57
de către utilizator conduce la aplicarea sancțiunilor administrative prevăzute
de D.Leg. nr. Decretul Legislativ Nr. 49 din 14 martie 2014.
Eliminarea bateriei și adaptorului
•
Opriți aparatul.
•
Scoateți bateriile din locașul lor.
Nu aruncați bateriile și/sau adaptorul împreună cu deșeurile
menajere.
Acest aparat conține baterii reîncărcabile de tip LI-PO (Lithium).
Utilizatorul final are obligația de a elimina acumulatorii la centrele
speciale de colectare.
Acumulatorii și adaptoarele uzate sunt retrase gratuit la punctele de colectare de
pe raza primăriei de care aparțineți sau în orice magazin de vânzare de acumulatori,
baterii, etc.
Pe lângă faptul că veți îndeplini o obligație prevăzută de lege, veți contribui astfel la
protecția mediului.
ATENȚIE! Nu reconectați aparatul la priza de curent după ce ați extras
bateriile.
GARANȚIE
Garanția este valabilă conform prevederilor legale în vigoare, începând cu data
achiziționării și include costurile de reparație.
Durata perioadei de garanție este de 1 sau 2 ani, în funcție de tipul cumpărătorului
(profesional sau consumator), conform prevederilor normelor în vigoare.
Garanța este valabilă numai dacă se prezintă bonul cu ștampila și semnătura
agentului de vânzare și numai dacă este indicată data cumpărării. Data valabilă este
cea indicată pe bonul fiscal/factură.
Garanția acoperă defectele calitative ale aparatului datorate materialelor sau
procesului de fabricație. Gamma Più s.r.l. își asumă responsabilitatea de a înlocui
gratuit acele componente care în timpul perioadei de garanție se demonstrează a fi
ineficiente din cauza defectelor materialelor sau a procesului de fabricație.
ATENȚIE! Garanția decade în cazul în care au fost efectuate intervenții directe
de către cumpărător sau de către personal neautorizat.
GARANȚIA NU ACOPERĂ:
•
Daunele cauzate de utilizarea necorespunzătoare, de tratamente improprii sau
daunele suferite în timpul transportului.
•
Daunele cauzate de nerespectarea instrucțiunilor de utilizare.
•
Daunele cauzate de utilizarea aparatului la o tensiune de rețea incorectă.
•
Aparatele pe care au fost montate accesorii produse de alți producători.
•
Defecte care influențează în mod nesemnificativ asupra valorii sau posibilității de
utilizare a produsului.
•
Componente supuse uzurii obișnuite (cap, baterii etc.).
ASISTENȚA TEHNICĂ
În cazul în care aparatul trebuie reparat, adresați-vă „Centrelor de asistență tehnică
(IT)” indicate în acest manual sau contactați cel mai apropiat centru de asistență și
comunicați modelul produsului.
Pentru informații privind lista actualizată a centrelor de asistență, consultați pagina
internet:
www.gammapiu.it
Producătorul își rezervă dreptul de a aduce modificări și/sau de a înlocui componente, în orice moment și fără preaviz,
în cazurile considerate oportune, pentru a oferi un produs de încredere, de lungă durată și cu tehnologie avansată.
Summary of Contents for EMPYRE
Page 3: ...3 D E2 F G E E1 C B A...
Page 40: ...40 CA CA EL CE SELV SELV III 2 3 1 A...
Page 41: ...41 3 5 C 40 C A 1 2 3 3 mm 1 8 inch 4 6 mm 1 4 inch 5 9 mm 3 8 inch...
Page 44: ...44 9 A 2 A D 2 A 8 A 1 A B C E2 7 A G F 8 A G 49 14 2014 2012 19 E A EE...
Page 45: ...45 1 25 cm 49 14 2014 LI PO 1 2 Gamma Pi s r l IT www gammapiu it...
Page 76: ...76 AR...
Page 77: ...77 1 3 4...
Page 78: ...78 5 7 8 0 1 2 1 5 1...
Page 79: ...79...
Page 80: ...80...
Page 81: ...81...
Page 82: ...82...
Page 87: ...3 D E2 F G E E1 C B A...
Page 88: ...4 e a a BG III SELV Safety Extra Low Voltage SELV III 2 3 1 A...
Page 89: ...5 3 5 C 40 C A 1 2 3 3 1 8...
Page 92: ...8 9 A 2 A D 2 8 A E1 A B C E2 7 A G F 8 G 49 14 2014 2012 19...
Page 93: ...9 1 25 49 14 2014 LI PO 1 2 Gamma Pi s r l IT www gammapiu it...
Page 142: ...58 RU III SELV Safety Extra Low Voltage SELV III 2 3 1 A...
Page 143: ...59 3 8...
Page 146: ...62 0 5 11 A1 12 A1 2 0 9 A 2 A D 2 A 8 A E E1 A B C E2 7 A G F 8 A G...
Page 147: ...63 49 14 2014 2012 19 25 49 14 2014 LI PO Lithium 1 2 Gamma Pi s r l...
Page 148: ...64 Centri assistenza tecnica IT www gammapiu it...
Page 161: ...77 UA III SELV SELV III 2 3 1 A...
Page 162: ...78 3 5 C 40 C A 1 2 3 3 1 8 4 6 1 4...
Page 165: ...81 9 A 2 A D 2 A 8 E E1 A B C E2 7 A G F 8 A G 49 14 2014 2012 19 RAEE 1 25...
Page 166: ...82 49 14 2014 LI PO 1 2 Gamma Pi s r l IT www gammapiu it...