29
3
RO
5.
GARANŢIA
În locul perioadei obligatorii de garanţie de 12 luni, stabilită în Decretul guverna
-
mental al Republicii Ungare nr. 151/2003. (IX.22), HAJDU Hajudúsági Ipari Zrt îşi
asumă o perioadă de garanţie de 36 de luni pentru produsul descris la prima pagi
-
nă a acestui document.
Drepturile de garanţie pot fi exercitate de proprietarul aparatului dat, dacă aces
-
ta este considerat consumator. (În conformitate cu secţiunea 685 din Codul civil în
Ungaria, consumatorul este persoana care intră în contracte în afara activităţii sale
economice sau profesionale.)
Garanţia nu afectează dreptul consumatorului acordat prin lege.
Conform preferinţei sale, consumatorul are dreptul de a solicita repararea sau
schimbul, cu excepţia cazului în care este imposibil să îndeplinească cererea de
garanţie sau când aceasta ar duce la costuri suplimentare disproporţionate pentru
partea obligată (secţiunea 306 din Codul civil).
Elementul principal: rezervor sudat
Informaţii importante:
• Consumatorul poate să-şi exercite cererea de garanţie cu ajutorul certificatului
de garanţie.
• Vă rugăm să solicitaţi vânzătorului să înscrie data vânzării pe fiecare cupon al
garanţiei.
• Lucrările de reparare garanţionale pot fi efectuate exclusiv de către societăţile
comerciale agreate enumerat în lista cu centrele de service, în cazul unei garanţii
valabile
• Orice garanţie eliberată în mod necorespunzător sau lipsa acordării garanţiei
consumatorului nu afectează nivelul de răspundere pentru garanţie. În acest caz
contactaţi Serviciul Clienţi.
• În cazul pierderii garanţiei, garanţia poate fi înlocuită numai pe baza unei docu
-
ment justificativ de achiziţie (factură)
• Perioada de garanţie începe de la data predării produsului către consumator.
• În cazul reparării produsului, perioada de garanţie se prelungeşte cu timpul care
se scurge de la raportarea defecţiunii pâna la remedierea problemei apărute,
perioada în care beneficiarul nu a putut folosi produsul conform destinaţiei sale.
• Reparaţia trebuie efectuată astfel încât, ca după reparare valoarea şi gradul de
uzură a produsului să nu fie redus comparativ cu un produs uzat similar dar fără
defecte. În caz de reparaţii, se poate instala componente noi în produs.
• În cazul în care centrul de service nu asigură repararea produsului sau nu repară
produsul în termenul legal, beneficiarul poate să repară produsul pe cheltuilala
centrului de service.
Summary of Contents for PT 500 CF.2
Page 16: ...16 2 PT 500 CF 2 PT 750 CF 2 PT 1000 CF 2 1 2 St37 2 500 1000 80 1500 2000 110 300 1000 800...
Page 17: ...17 3 RU PT 500 CF 2 PT 750 CF 2 s PT 1000 CF 2 Rp6 4 Db 11 L 100...
Page 18: ...18 2 PT 500 CF 2 PT 750 CF 2 PT 1000 CF 2 3 50 70 6 4 3 0 3...
Page 19: ...19 3 RU 80 80 C 1 4 1...
Page 20: ...20 2 PT 500 CF 2 PT 750 CF 2 PT 1000 CF 2 Rp6 4 5 HAJDU Zrt IX 22 12 36 685 306 Ptk...
Page 21: ...21 3 RU...
Page 23: ...23 3 RU 1000 60...
Page 47: ...47 3 6 9 TELEP T S INSTALARE...
Page 50: ...50 2 PT 500 CF 2 PT 750 CF 2 PT 1000 CF 2...
Page 52: ...52 2 PT 500 CF 2 PT 750 CF 2 PT 1000 CF 2...
Page 54: ...54 2 PT 500 CF 2 PT 750 CF 2 PT 1000 CF 2...
Page 57: ...57 3...