background image

Page 74

Page 75

© 2018 MSA

© 2018 MSA

P/N 10147049

P/N 10147049

ROMÂNĂ

(2) Coborârea unei încărcături de personal: Pentru a coborî o încărcătură cu personal suspendat, rotiţi mânerul în sens anti-orar. Pentru a extrage cablul din troliu când nu există o 

încărcătură suspendată, rotiţi mânerul în sens anti-orar, în timp ce trageţi de cablu cu o forţă de cel puţin 6,75 kg. Pentru a relua ridicarea, rotiţi mânerul în sens orar. 

(3) Suspendarea unei încărcături de personal: Pentru a suspenda încărcătura de personal, eliberaţi uşor mânerul. 

(4) Ridicarea unei încărcături de personal: Pentru a ridica o încărcătură de personal, rotiţi mânerul în sens orar. Se va auzi un clic când cablul va fi înfăşurat. Când înfăşuraţi cablul, 

verificaţi pentru a fi sigur că acesta se înfăşoară neted şi strâns în jurul tamburului.

 ATENŢIE

În cazul unei căderi de la înălţime, ridicaţi înainte de coborâre, pentru declanşarea clichetelor de frână secundare. Ridicaţi la început cel puţin o jumătate 

din rotaţia tamburului, înainte de a încerca să efectuaţi coborârea. Numai în cazul în care clichetele de frână secundare sunt declanşate după o cădere de la 

înălţime, troliul nu va mai desfăşura cablul.

(5) Mediile acide, alcaline sau alte medii cu substanţe dure pot dăuna elementelor de hardware ale troliului MSA Workman Winch. Dacă lucraţi într-un mediu agresiv din punct de 

vedere chimic, consultaţi MSA pentru a determina componentele de sistem acceptabile pentru condiţiile dumneavoastră specifice de lucru. Pericolele cauzate de substanţe chimice, 

căldura şi coroziunea pot deteriora troliul MSA Workman Winch. Sunt necesare verificări formale mult mai frecvente în mediile care prezintă pericole cauzate de substanţe chimice, 

căldură şi coroziune. Nu utilizaţi în medii cu temperaturi mai mici de -40°C şi mai mari de 54°C. Nu expuneţi la medii corozive pentru o perioadă lungă de timp. Este nevoie de 

atenţie sporită când se lucrează în apropierea surselor de energie electrică. Menţineţi o distanţă de lucru sigură (preferabil cel puţin 3 m) faţă de pericolele electrice. Când lucraţi în 

apropierea pieselor în mişcare ale maşinii (ex. transportoare, axe rotative, prese, etc.), asiguraţi-vă că nu există elemente lipsă în orice parte a sistemului.

9. Generalităţi privind inspecţia:

 Toate produsele MSA sunt verificate şi testate în condiţii controlate în fabrică înainte de transport. Inspecţia, întreţinerea şi depozitarea 

echipamentului de către utilizator sunt extrem de importante, odată ce dispozitivul este supus unor condiţii potenţial severe ale locului de muncă şi ale mediului. Înainte de fiecare 

utilizare, utilizatorul trebuie să verifice cu atenţie dispozitivul, urmând instrucţiunile şi etichetele. Verificaţi dacă funcţionalitatea dispozitivului este în conformitate cu instrucţiunile din 

această secţiune şi examinaţi unitatea cu privire la uzură excesivă, deteriorare, modificare sau părţi lipsă. Frecvenţa inspecţiei periodice depinde de severitatea condiţiilor de mediu şi 

de frecvenţa de utilizare a unităţii. Rezultatele acestei inspecţii trebuie să fie documentate, utilizând formularele de inspecţie de la finalul acestor instrucţiuni de utilizare. Luna şi anul 

adecvate de pe grila de inspecţie a produsului trebuie să fie, de asemenea, marcate permanent, utilizând un poanson din oţel, însă având grijă să nu se deterioreze carcasa troliului.

 ATENŢIE

Dacă este necesară o încărcătură de testare pentru a permite verificarea oricărei funcţii a troliului, nu utilizaţi personalul drept încărcătură. Asiguraţi-vă că 

zona de sub troliu este liberă şi fără niciun fel de obstacole. Inspectaţi întotdeauna funcţiile troliului înainte de fiecare utilizare.

(1) Inspectarea eliberării şi retractării cablului: Montaţi troliul la un conector adecvat pentru ancorare (cum ar fi Trepiedul MSA Workman Tripod) pentru a permite utilizarea mânerului. 

Menţineţi tensiunea pe cablul troliului, rotiţi mânerul în sens anti-orar pentru a elibera cablul. Apoi rotiţi mânerul în sens orar pentru a verifica retractarea corespunzătoare a cablului. 

Sunetul unui clic va indica faptul că retractarea cablului funcţionează corect. Scoateţi produsul din uz şi returnaţi-l la MSA dacă nu se aude un clic. Pe parcursul extragerii şi retractării 

 

cablului, verificaţi ca ghidajul de înfăşurare să înfăşoare cablul în mod strâns în jurul tamburului. (2) Inspectarea mânerului: Verificaţi mânerul cu privire la fisuri, îndoituri şi coroziune. 

Scoateţi produsul din uz dacă se constată una din aceste condiţii şi contactaţi MSA pentru înlocuirea mânerului. (3) Inspectarea marcajului: Verificaţi cu privire la prezenţa tuturor 

etichetelor. Asiguraţi-vă că toate etichetele sunt în stare bună (nedeteriorate) şi lizibile. (4) Inspectarea bolţurilor şi piuliţelor: Utilizând degetele, verificaţi toate bolţurile şi piuliţele 

de pe carcasă pentru a vă asigura de strângerea lor. Dacă sunt slăbite, strângeţi-le. Verificaţi pentru a vedea dacă lipsesc bolţuri, piuliţe sau alte piese sau dacă au fost înlocuite 

sau modificate necorespunzător. (5) Inspectarea consolei de instalare, a carcasei şi a tamburului: Verificaţi cu atenţie pentru a vedea dacă există semne de fisuri, urme de lovituri, 

deformări sau rupturi ale carcasei, tamburului şi consolei de instalare. Urmele de lovituri minore, care nu afectează funcţionarea, nu necesită nicio acţiune din partea utilizatorului. 

Returnaţi în scop de reparaţie, dacă se constată fisuri ale materialului. Scăparea accidentală a unităţii poate conduce la unele deformări ale componentelor interne. Verificaţi cu privire 

la prezenţa semnelor că placa de presare şi tamburul se freacă unul de celălalt. Acest lucru va fi evidenţiat prin uzura constatată pe flanşele tamburului, de asemenea, utilizatorul 

poate experimenta rezistenţă variabilă când roteşte mânerul. De fiecare dată când există deteriorări care previn funcţionarea normală a troliului, scoateţi unitatea din uz. Urmele de 

lovituri minore sau deformările care nu afectează funcţionarea nu necesită nicio acţiune din partea utilizatorului. (6) Inspectarea carabinierei snap hook: Verificaţi toate componentele 

carabinierei snap hook cu privire la semne de modificare, distorsiune, fisuri, crăpături adânci, urme de lovituri sau tăieturi. De asemenea, verificaţi cu privire la indicaţii că respectiva 

carabinieră snap hook a fost supusă căldurii intense, lucru care îi poate afecta rezistenţa. Verificaţi cu privire la semne de coroziune sau uzură excesivă şi scoateţi produsul din uz, 

dacă aveţi îndoieli că uzura detectată şi / sau coroziunea pot afecta rezistenţa sau funcţionalitatea. Verificaţi pentru a vedea dacă corpul carabinierei se roteşte liber în jurul bolţului 

care face legătura cu inelul acesteia. (7) Inspectarea elementelor de fixare a cablului: Cablu: Verificaţi cele două inele de siguranţă şi cupla. Dacă unitatea utilizatorului are o porţiune 

ca mijloc de ataşare a carabinierei snap hook, porţiunea trebuie să fie ascunsă complet şi strâns, fără bucle sau capete libere. Frânghie sintetică: Verificaţi firul de coasere a frânghiei 

care se află în interiorul amortizorului şi cuplei din plastic. Dacă acesta este deteriorat, scoateţi unitatea din uz. Durata medie de viaţă a frânghiei sintetice este de 10 ani. Totuşi, 

următorii factori pot reduce performanţa produsului şi durata lui de viaţă: depozitarea incorectă, utilizarea incorectă, crăparea mecanică, contactul cu substanţele chimice (acizi şi 

alcalini), şi expunerea la temperatură înaltă. Inspecţiile mai frecvente sunt necesare în aceste medii. (8) Inspectarea scripetelui: Verificaţi toate componentele scripetelui cu privire la 

semne de modificare, distorsiune, fisuri, crăpături adânci, urme de lovituri sau tăieturi. Verificaţi cu privire la semne de coroziune sau uzură excesivă şi scoateţi produsul din uz dacă 

aveţi îndoieli că uzura detectată şi / sau coroziunea pot afecta rezistenţa sau funcţionalitatea. (9) Inspectarea carabinierei: Verificaţi toate componentele carabinierei cu privire la 

semne de modificare, distorsiune, fisuri, crăpături adânci, urme de lovituri sau tăieturi. Verificaţi cu privire la semne de coroziune sau uzură excesivă şi scoateţi produsul din uz dacă 

aveţi îndoieli că uzura detectată şi / sau coroziunea pot afecta rezistenţa sau funcţionalitatea.

AVERTISMENTE

Hamul pentru întregul corp este singurul dispozitiv de susţinere a corpului acceptat, care poate să fie utilizat într-un sistem de oprire a căderii.

Un sistem de oprire a căderii, TREBUIE să fie conectat NUMAI la inelul în formă de D, dorsal sau frontal, al hamului numai cu echipamentul de oprire a căderii etichetat cu “A”. 

Aceste puncte pot fi utilizate, de asemenea, pentru conectarea unui sistem de salvare. Nu utilizaţi niciodată inelele în formă de D pentru şold pentru oprirea căderii sau pentru 

protecţia la urcare. Inelul în formă de D pentru şold al unui ham TREBUIE să fie utilizat NUMAI pentru conectarea unui sistem de poziţionare în timpul lucrului (EN 358) şi 

NICIODATĂ pentru conectarea unui sistem de oprire a căderii sau pentru protecţia la urcare.

Troliul MSA Workman Winch TREBUIE să fie inspectat în întregime înainte de fiecare utilizare, pentru a se verifica dacă este într-o condiţie bună pentru a putea fi folosit. Examinaţi 

fiecare centimetru al troliului MSA Workman Winch cu privire la uzură gravă, elemente lipsă sau rupte, coroziune sau alte deteriorări. Examinaţi dacă eticheta lipseşte sau este 

ilizibilă; dacă există dovada funcţionării necorespunzătoare, nepotrivirii sau modificării oricărei alte componente. Utilizaţi troliul MSA Workman Winch numai atunci când există 

confirmarea scrisă eliberată de o persoană competentă, dacă verificarea a avut ca rezultat o condiţie nesigură. Vezi Generalităţi privind inspecţia.

NU modificaţi sau NU încercaţi să reparaţi troliul MSA Workman Winch. Doar MSA sau partenerii autorizaţi de MSA pot repara un troliu MSA Workman Winch. Sistemul nu trebuie să 

fie utilizat în afara limitărilor lui sau pentru oricare alt scop, altul decât cel pentru care a fost destinat.

Snap hook şi carabinierele nu trebuie să fie conectate unele de altele. Nu faceţi noduri pe frânghia de siguranţă. Nu conectaţi două carabiniere snap hook la un inel în formă de D. Nu 

vă bazaţi pe simţuri sau sunete pentru verificarea angrenării corecte a carabinierei snap hook. Întotdeauna verificaţi vizual dacă aceasta s-a fixat corect. Asiguraţi-vă că închizătoarea 

şi dispozitivul de fixare sunt închise înainte de utilizare.

Preveniţi crestarea sau deformarea carcasei. Nu scăpaţi unitatea de la înălţime. Întotdeauna aşezaţi-o jos cu grijă. În timpul utilizării protejaţi cablul de contactul cu colţurile sau 

marginile ascuţite. Preveniţi formarea de bucle pe un cablu destins şi tensionarea acestuia prin tragere, ceea ce ar cauza răsucirea cablului. Nu permiteţi pătrunderea materialelor 

străine în carcasă. Nu permiteţi agăţarea sau strivirea cablului. Nu utilizaţi acolo unde pot cădea obiecte sau care pot împiedica operarea sau capacitatea acestui dispozitiv de a 

funcţiona corespunzător.

Este esenţial pentru siguranţa utilizatorului ca, în cazul în care troliul MSA Workman Winch este revândut în afara ţării originale de destinaţie, revânzătorul să asigure instrucţiuni şi 

alte informaţii suplimentare relevante pentru utilizare, întreţinere, verificare periodică şi reparare, în limba ţării în care troliul MSA Workman Winch este utilizat.

Nerespectarea acestor avertizări sau utilizarea necorespunzătoare poate duce la vătămări grave de persoane sau la moarte.

ÎNTREŢINERE ŞI DEPOZITARE

Respectaţi cu stricteţe instrucţiunile de curăţare din această secţiune pentru a preveni efectele adverse asupra materialelor utilizate în produs.

Utilizaţi în mod periodic o lavetă curată, umezită (nu udă) pentru a îndepărta murdăria sau impurităţile, care pot cauza coroziunea sau care pot împiedica lizibilitatea etichetelor. Nu utilizaţi 

niciodată solvenţi pentru a curăţa carcasa, deoarece aceştia pot distruge adezivul etichetelor. Utilizaţi o lavetă uscată, curată, pentru a şterge cablul şi pentru ca acesta să se poată 

reînfăşura cu uşurinţă înapoi pe dispozitiv. Dacă este necesar, lubrifiaţi cablul după utilizarea acestuia.

Lubrifierea trebuie aplicată pe un cablul din sârmă uscată şi curată, deoarece aceasta este eficientă numai când aplicarea vine în contact cu metalul. Dacă în urma inspecţiei se constată 

formarea de impurităţi, utilizaţi o perie cu peri din fibră, deşi (nu din sârmă), pentru a le îndepărta. Nu utilizaţi niciodată benzină sau petrol lampant ca solvent. Acordaţi atenţie în special 

curăţării spaţiilor libere dintre firele de sârmă ale cablului, astfel încât lubrifiantul să poată pătrunde în mijlocul cablului şi umple aceste spaţii, pentru a acţiona ca o barieră împotriva 

umezelii şi a particulelor străine. Utilizaţi un lubrifiant cu vâscozitate redusă, cu proprietăţi necorozive, rezistent la umezeală. Se poate aplica cu peria sau prin tamponarea cu o lavetă 

îmbibată cu lubrifiantul respectiv. Ştergeţi lubrifiantul în exces cu o lavetă uscată şi curată.

Este imposibil să se specifice intervalele dintre lubrifieri. Totuşi, cablul trebuie lubrifiat tot timpul, iar inspecţiile periodice vor indica intervalele de lubrifiere. În medii corozive, cablul trebuie 

curăţat şi lubrifiat mult mai frecvent. În cazul în care troliul este scos din funcţiune pentru o perioadă lungă de timp, cablul trebuie curăţat şi lubrifiat înainte de depozitare.

Notă: Nu lubrifiaţi nicio parte a troliului, cu excepţia cablului de sârmă şi a carabinierei snap hook. Mecanismul de înfăşurare al troliului nu necesită întreţinere. Toţi rulmenţii sunt lubrifiaţi 

pe viaţă. Troliul conţine piese care nu pot fi reparate de utilizator. Echipamentul care este deteriorat sau care trebuie întreţinut trebuie etichetat cu “NEUTILIZABIL” şi trebuie scos din 

funcţiune. Întreţinerea corectivă (alta decât curăţarea) şi reparaţia, precum înlocuirea elementelor, trebuie executate de MSA. Nu încercaţi reparaţii la faţa locului.

MSA recomandă o recertificare periodică autorizată în fabrică pentru dispozitivele mecanice, conform intervalelor din tabelul de mai jos. De

ş

i această practică este considerată a fi cea mai 

bună, persoana competentă este cea care va decide în cele din urmă efectuarea ei. MSA solicită realizarea unor inspecţii periodice de către o persoană competentă, alta decât utilizatorul, 

conform intervalelor din tabelul de mai jos sau conform regulamentelor locale. Acest lucru nu este opţional.

Tipul utilizării

Exemple de aplicaţie

Condiţii de utilizare

Frecvenţa NECESARĂ a 

inspecţiilor efectuate de o 

persoană competentă

Frecvenţa 

RECOMANDATĂ a 

recertificării autorizate 

de fabrică

Ocazional la lumină

Evacuare & spaţiu închis, întreţinere 

de fabrică

Condiţii bune de depozitare, utilizare în interior sau utilizare 

ocazională la exterior, temperatura camerei, medii curate

Anuală

Cel puţin la fiecare 2 - 5 ani

Moderat până la greu

Transport, Construcţii rezidenţiale, 

Utilităţi, Depozite

Condiţii acceptabile de depozitare, utilizare în interior sau utilizare 

extinsă la exterior, orice temperatură, medii curate sau prăfoase

Semestrială până la anuală

Cel puţin la fiecare 1 - 2 ani

Sever până la 

continuu

Construcţii comerciale, Industria 

petolului şi a gazelor, Minerit

Condiţii dure de depozitare, utilizare prelungită sau continuă, orice 

temperatură, mediu murdar

Trimestrială până la semestrială

Cel puţin anual

AS/NZS 1891.4 presupune ca produsul să fie inspectat de către o persoană calificată cel puţin o dată la 6 luni. În plus, MSA recomandă ca, cel puţin o dată la 5 ani, un inspector al 

echipamentelor pentru siguranţa la înălţime să realizeze lucrări de service asupra produsului. Depozitaţi troliul MSA Workman Winch la loc răcoros, uscat şi curat, ferit de razele directe 

ale soarelui. Evitaţi zonele unde pot exista căldură, umezeală, lumină, ulei şi substanţe chimice sau vaporii acestora, sau alte elemente degradante. Echipamentul, care este deteriorat 

sau care trebuie întreţinut, nu trebuie depozitat în acelaşi loc cu echipamentul utilizabil. Echipamentul extrem de murdar, umed sau contaminat în alt mod trebuie întreţinut în mod 

corespunzător (de ex. uscat şi curăţat) înainte de depozitare. Înainte de utilizarea echipamentului, care a fost depozitat perioadă lungă de timp, trebuie efectuată o Inspecţie Formală de 

către o persoană competentă.

Transportaţi troliul MSA Workman Winch într-un ambalaj pentru a-l proteja împotriva tăieturilor, umezelii, substanţelor chimice şi vaporilor lor, temperaturilor extreme şi razelor ultraviolete.

Lista componentelor şi accesoriilor:

Cod articol

Cod piesă

Descriere

Număr figură în manual

1

10116521

Trepied MSA Workman Winch

42

2

506222

Scripete

41

3

10129888

Carabinieră

40

ROMÂNĂ

Summary of Contents for WORKMAN

Page 1: ...irlikte temin edilen tüm talimatları etiketleri işaretleri ve uyarıları okumalı anlamalı veya açıklanmış olmalı ve dikkate almalıdır AKSİNE HAREKET ETMEK CİDDİ YARALANMA VEYA ÖLÜMLE SONUÇLANABİLİR Türkçe Gebrauchsanleitung zur MSA Workman Winch Winde Übersetzung der Original Anleitung WARNUNG Der Benutzer muss vor Verwendung des Produkts geschult werden Verwenden Sie dieses Handbuch im Rahmen eine...

Page 2: ...bij dit product en de bij dit product gebruikte andere producten geleverde instructies labels markeringen en waarschuwingen moeten door de gebruiker gelezen begrepen of uitgelegd gekregen en nagekomen worden HET NIET OPVOLGEN VAN DEZE VOORSCHRIFTEN KAN LEIDEN TOT ERNSTIG LETSEL OF DE DOOD Nederlands Bruksanvisning for MSA Workman Winch vinsj oversettelse av originalbruksanvisningen ADVARSEL Bruker...

Page 3: ...osť používateľov ktorý je primeraný zamestnaniu používateľa Tento návod musí byť odovzdaný používateľom pred použitím výrobku a používateľ ho musí mať v prípade potreby poruke Používateľ si musí prečítať všetky pokyny štítky označenia a výstrahy dodané s týmto výrobkom a s výrobkami určenými na použitie s ním musí týmto pokynom porozumieť alebo si ich dať vysvetliť a dodržiavať ich NEREŠPEKTOVANIE...

Page 4: ...Page 6 Page 7 2018 MSA 2018 MSA P N 10147049 P N 10147049 1 14 18 17 ...

Page 5: ...lităţi Výrobok skontrolujte pred a po každom použití a prestaňte ho používať ak nájdete poškodenie alebo poruchu Proverite preiposle svake upotrebe i izbacite iz upotrebe ako ima oštećenja defekta ili ne funkcioniše pravilno Periksa sebelum dan sesudah penggunaan dan jangan gunakan jika terdapat kerusakan cacat atau kesalahan fungsi ϝ ір қолданысқа дейін жəне одан кейін тексеріп тұрыңыз жəне кез к...

Page 6: ...d after each use and remove from use if any damage defect or malfunction is found DANSK 1 MSA Workman Winch spil set fra håndtagssiden 2 Spilwire 3 Tromle 4 Beslag 5 Installationsetiket 6 Informationsetiket 7 Spillets håndsving 8 Etiket på håndtag 9 Sammenklappeligt håndtag 10 Håndtagsholder 11 Bærehåndtag 12 Karabinhage 13 RFID 14 MSA Workman Winch spil set bagfra 15 MSA LOGO 16 Etiket med vejled...

Page 7: ...ta e la pioggia 33 Temperatura massima e minima 34 Ispezionare prima di ogni utilizzo 35 Leggere il manuale istruzioni 36 Evitare i bordi 37 Etichette 38 Etichetta d installazione 39 Etichetta sull uso dell impugnatura 40 Moschettone 41 Carrucola 42 Tripode MSA Workman Tripod 43 Ispezione prima e dopo l uso e mettere fuori servizio se danneggiato difettoso o guasto NEDERLANDS 1 MSA Workman Winch l...

Page 8: ...a po něm a v případě jakého koli poškození vady nebo nefunkčnosti přestaňte produkt používat MAGYAR 1 MSA Workman Winch csörlő nézet a kar oldaláról 2 Csörlő kötél 3 Dob 4 Konzol 5 Szerelési címke 6 Tájékoztató címke 7 Csörlő hajtókar 8 Kar címkéje 9 Kihajtható kar 10 Kartartó 11 Szállítókar 12 Biztonsági horog 13 RFID 14 MSA Workman Winch csörlő hátulnézet 15 MSA LOGÓ 16 Utasítási címke 17 MSA Wo...

Page 9: ...ráv v teréne 30 Maximálna kapacita osoby 31 Maximálna kapacita materiál 32 Vyhýbajte sa priamemu slnku a dažďu 33 Maximálna a minimálna teplota 34 Kontrola pred každým použitím 35 Prečítajte si návod 36 Vyhýbajte sa hranám 37 Štítky 38 Inštalačný štítok 39 Štítok o použití rukoväte 40 Karabína 41 Kladka 42 Trojnožka MSA Workman Tripod 43 Výrobok skontrolujte pred a po každom použití a prestaňte ho...

Page 10: ... close and lock CAUTION The user should prevent the buildup of slack line that would allow free fall To prevent loose coils of line on the drum always maintain at least 6 75 kg of tensi on on the line when paying it out The winch is normally operated with the standard manual crank handle shown in figure 1 To extract line or lower a load rotate the handle in a counterclockwise direction To retract ...

Page 11: ...harness is the only acceptable body holding device that can be used in a fall arrest system A fall arrest system MUST ONLY be connected to the harness back D ring or front D ring only with the fall arrest attachment tag A These points can also be used for connecting a rescue system Never use the hip D ring for fall arrest or climbing protection The hip D ring of a harness MUST ONLY be used for con...

Page 12: ... düşük viskoziteli bir saha yağlayıcısı kullanın Fırçayla veya yağlayıcıya doygun bir bezle silinerek uygulanabilir Temiz ve kuru bir bez parçasıyla fazla yağlayıcıyı silerek temizleyin Yağlamalar arasındaki zaman aralıklarını belirlemek imkansızdır Ancak hattın her zaman düzgün biçimde yağlı olması gerekir ve yağlamanın ne zaman gerçekleştirileceği düzenli aralıklarla yapılacak denetlemelerde bel...

Page 13: ... oder indirekter Blickkontakt oder eine andere Kommunikationsmöglichkeit zur zu rettenden Person bestehen 6 Kompatibilität von Systemteilen Alle mit der MSA Workman Winch Winde verbundenen Komponenten z B Auffanggurt selbsteinziehendes Verbindungsmittel Karabiner Schnapphaken usw MÜSSEN kompatibel sein Die MSA Workman Winch Winde ist zum Einsatz mit von MSA zugelassenen Komponenten und verbundenen...

Page 14: ...er vorderen D Ring des Gurts mit dem Auffangbefestigungsschild A befestigt sein Diese Punkte können auch zur Verbindung mit einem Rettungssystem verwendet werden Verwenden Sie nie den D Ring an der Hüfte zum Auffangen oder als Aufstiegsschutz Der D Ring an der Hüfte eines Gurts DARF NUR zur Verbindung mit einem Arbeitsplatzpositionierungssystem EN 358 und NIEMALS mit einem Auffangsystem oder einem...

Page 15: ...fortrænge fugt og fremmedlegemer Brug smøremiddel med en lav viskositet der har fugtbestandige ikke ætsende egenskaber Det kan påføres med pensel eller ved at smøre med en klud mættet med smøremidlet Tør overskydende smøring af med en ren tør klud Det er umuligt at angive tidsintervallerne mellem smøringer Wiren bør altid være korrekt smurt og periodiske eftersyn vil vise hvornår det skal gøres I ...

Page 16: ...n todo momento debe existir un contacto visual directo o indirecto u otros medios de comunicación con la persona rescatada 6 Compatibilidad de las piezas del sistema Todos los componentes p ej arnés anticaídas elemento de amarre auto retráctil mosquetón gancho de terminación etc conec tados a este cabestrante MSA DEBEN ser compatibles El cabestrante MSA Workman Winch está concebido para su uso con...

Page 17: ...nte a la resistencia o el funcionamiento ADVERTENCIAS Un arnés anticaídas es el único dispositivo de retención admitido para el uso en un sistema anticaída El sistema anticaída SOLO DEBE conectarse a la argolla en D trasera o ala argolla D delantera únicamente con la etiqueta fijación anticaídas A Estos puntos también pueden utilizarse para conectar un sistema de rescate No utilice nunca la argoll...

Page 18: ...evälit huolellisesti jotta rasva imeytyy vaijerin sydämeen estämään kosteuden ja hiukkasten pääsyn vaijeriin Käytä kosteuden ja syöpymisenkestävää voiteluainetta jonka viskositeetti on pieni Levitä sitä harjalla tai kostuta liina voiteluaineella ja hankaa sillä vaijeria Pyyhi ylimääräinen voiteluaine puhtaalla kuivalla liinalla Tarkkoja voiteluvälejä ei voi määrittää Vaijerin on kuitenkin oltava a...

Page 19: ...ent pendant l opération de sauvetage 6 Compatibilité des éléments du système tous les composants par ex harnais d antichute longe auto rétractable mousqueton mousqueton à crochet etc connectés à ce treuil MSA Workman Winch DOIVENT être compatibles Le treuil MSA Workman Winch est conçu pour être utilisé avec des composants et des sous systèmes de connexion approuvés par MSA L utilisation du sous en...

Page 20: ... et ou la corrosion constatées pourraient affecter sa résistance ou son fonctionnement AVERTISSEMENTS Un harnais d antichute est le seul appareil de maintien du corps acceptable pouvant être utilisé dans un système de protection antichute Le système de protection antichute DOIT UNIQUEMENT être connecté à l anneau en D arrière ou l anneau en D avant du harnais présentant l étiquette de fixation d a...

Page 21: ...ης 7 Έλεγχος εξαρτημάτων σχοινιού Συρματόσχοινο Ελέγξτε τους δύο μεταλλικούς κρίκους και το δακτύλιο Εάν η μονάδα του χρήστη διαθέτει συναρμογή ως μέσο σύνδεσης του άγκιστρου συγκράτησης η συναρμογή πρέπει να είναι πλήρως και σφιχτά μαζεμένη χωρίς βρόχους ή χαλαρά άκρα Συνθετικό σκοινί Ελέγξτε το νήμα ραφής που βρίσκεται στο εσωτερικό της προστατευτικής διάταξης και στον πλαστικό δακτύλιο Αν το νή...

Page 22: ...o indipendente 10 Tutte le etichette devono essere visibili e l operatore non dovrebbe mai trovarsi tra l alloggiamento del verricello e il cavo L operatore del verricello deve sempre utilizzare il verricello con la custodia e la manovella tra lui o lei e il carico di personale 11 Non installare mai il verricello in cui ogni addetto ai lavori deve essere allineato al cavo del verricello sotto tens...

Page 23: ... dispositivo accettabile di ritenuta del corpo che può essere utilizzato in un sistema anticaduta Un sistema anticaduta deve essere collegato all anello a D posteriore o anello a D frontale dell imbracatura solo con la marcatura di attacco anticaduta A Questi punti possono anche essere utilizzati per il collegamento di un sistema di soccorso Non usare mai l anello a D sui fianchi per arrestare la ...

Page 24: ...scherpe hoeken en randen Voorkom lusvorming in loshangende kabels die vervolgens strak getrokken kunnen worden waarbij kinken in de kabel kunnen ontstaan Laat geen vreemde objecten de behuizing binnentreden Zorg dat de kabel niet blijft haken of bekneld raakt Niet gebruiken waar objecten kunnen vallen of anderszins de bediening of correcte werking van dit toestel kunnen verstoren Het is van essent...

Page 25: ...es flytter på seg kan det føre til at den ene vinsjen får hele belastningen og dermed kan begge enhetene svikte 6 Hver gang en last løftes skal du først teste vinsjen ved å løfte lasten noen få tommer 7 Hold alltid hender unna klempunkter rundt lastbærende liner trinser og tromler under bruk 8 Styr alltid linen slik at vikles jevnt når den rulles ut eller rulles inn Bruk hansker når du styrer line...

Page 26: ...brukes for å koble til et arbeidsposisjoneringssystem EN 358 og ALDRI et fallsikringssystem eller et klatresikringssystem MSA Workman Winch vinsjen MÅ inspiseres fullt ut før hver bruk for å verifisere at den er i full driftsmessig stand Undersøk hver eneste centimeter av MSA Workman Winch vinsjen for slitasje manglende eller ødelagte elementer korrosjon eller annen skade Undersøk om etiketter man...

Page 27: ... fechados antes do uso Proteja o invólucro de dentes e deformações Jamais deixa a unidade cair de algum local alto Sempre deposite a com cuidado Quando em uso proteja o cabo de entrar em contato com cantos e bordas afiados Não permita que cabos frouxos formem laços e sejam esticados causando dobras no cabo Não permita que corpos estranhos penetrem na carcaça Não permita que o cabo agarre ou seja e...

Page 28: ... för att lyfta eller sänka ned en last Om lasten rör sig kan hela tyngden förskjutas till en vinsch vilket kan leda till att båda enheterna havererar 6 Testa vinschen före varje lyft genom att först lyfta lasten några centimeter 7 Håll alltid händerna borta från klämpunkter vid lastbärande linor remskivor och trummor under drift 8 Se till att alltid styra linan så att den rullas in och ut jämnt Bä...

Page 29: ...ingssystem EN 358 och ALDRIG ett fallskyddssystem eller klättringsskydd MSA Workman Winch vinschen MÅSTE kontrolleras fullständigt före varje användning för att säkerställa att den är i funktionsdugligt skick Kontrollera varje centimeter av MSA Workman Winch vinschen med avseende på kraftigt slitage saknade eller defekta komponenter korrosion eller andra skador Kontrollera om etiketter saknas elle...

Page 30: ...ързващ я с ухото 7 Проверка на фитингите на въжето Кабел Проверете двете втулки и кауша Ако в устройството на потребителя се използва въжен сплит като метод за закачане на куката със закопчалка то сплитът трябва да е напълно и стегнато прибран без примки или стърчащи краища Синтетично въже Проверете конеца който е в бъмпера и пластмасовия напръстник Ако конецът е повреден извадете устройството от ...

Page 31: ...it zavěšenou osobu otáčejte klikou doprava Pokud chcete vytáhnout lano z navijáku když není naviják zatížen otáčejte rukojetí směrem doleva a tahejte za lano silou nejméně 6 75 Pokud chcete pokračovat ve zvedání otáčejte klikou směrem doprava 3 Zavěšení osoby Chcete li zavěsit osobu pomalu uvolněte rukojeť 4 Zvedání osoby Chcete li zvednout zavěšenou osobu otáčejte klikou doprava Jak se lano navíj...

Page 32: ...aně při lezení D kroužek na boku postroje lze použít POUZE pro připojení k systému pro pracovní polohování EN 358 a NIKDY k systému pro zachycení pádu nebo k ochraně při lezení Naviják MSA Workman Winch MUSÍ být před každým použitím kompletně zkontrolován jestli je v použitelném stavu Zkontrolujte každý centimetr Navijáku MSA Workman Winch zda nenajdete závažné opotřebení chybějící nebo rozbité čá...

Page 33: ...formálódását Soha ne ejtse le az egységet semmilyen magasságból Mindig óvatosan tegye le Használat közben védje a kötelet hogy az ne érjen éles sarkokhoz vagy szélekhez Előzze meg hogy hurkok képződjenek a kötélen és feszesre húzza a kötelet ami hurokképződéshez vezethet Ne hagyja hogy idegen test kerüljön a burkolatba Ne hagyja hogy a kötél összegubancolódjon vagy összenyomódjon Ne használja ott ...

Page 34: ...ғы байланыс беріктігіне және бүкіл жүйенің сенімділігіне жағымсыз әсер етуі мүмкін Сұрақтарыңыз болса немесе толық ақпарат алу үшін MSA компаниясымен хабарласыңыз 7 Денсаулық шектеулері Биіктіктегі жұмысты орындау үшін денсаулық жақсы болуы керек MSA Workman Winch жүкшығырын әдетте пайдаланғанда және апатты жағдайларда дәрі дәрмектер қабылдау жүрек және қан тамыры проблемалары және т б кейбір меди...

Page 35: ...иімділігін және қызмет ету мерзімін азайтуы мүмкін дұрыс сақтамау дұрыс пайдаланбау механикалық майысу химикаттарға қышқылдар мен сілтілер тиіп кету және жоғарғы температураға шығару Осы орталарда тексеруді жиілету керек 8 Шкивтерді тексеру Шкивтің барлық бөліктерінде өзгеріс тозық жарықтар терең ойықтар майысқан жерлер немесе кесіктер белгісінің бар жоғын тексеріңіз Шіру немесе шамадан тыс тозу б...

Page 36: ...dwa zaciski i sercówkę Jeżeli jednostka użytkownika ma splot jako element łączący do zatrzaśnika splot ten musi całkowicie i ciasno wsunięty bez żadnych pętli lub luźnych końców Lina syntetyczna Sprawdź nici znajdujące się wewnątrz zderzaka oraz plastikowej sercówki Jeżeli nici są uszkodzone należy zaprzestać eksploatacji Średni czas żywotności liny syntetycznej to 10 lat Następujące czynniki mogą...

Page 37: ...9 Este extrem de important ca utilizatorul de troliu să rămână la o distanţă de siguranţă faţă de orice pericol de cădere sau de încărcătură de personal care ar putea cauza vătămări în cazul unei pierderi a echilibrului de către utilizator sau în cazul căderii de la înălţime a încărcăturii de personal Când utilizaţi troliul într o zonă cu pericol de cădere utilizatorul trebuie să poarte echipament...

Page 38: ...NTE Hamul pentru întregul corp este singurul dispozitiv de susţinere a corpului acceptat care poate să fie utilizat într un sistem de oprire a căderii Un sistem de oprire a căderii TREBUIE să fie conectat NUMAI la inelul în formă de D dorsal sau frontal al hamului numai cu echipamentul de oprire a căderii etichetat cu A Aceste puncte pot fi utilizate de asemenea pentru conectarea unui sistem de sa...

Page 39: ...ется сплесень он должен быть полностью и плотно заделан без петель или свободных концов Синтетический трос проверьте канат который находится внутри амортизатора и пластикового коуша В случае обнаружения признаков повреждения каната следует изъять данный узел из эксплуатации Средний срок эксплуатации синтетического троса составляет 10 лет Однако срок эксплуатации может быть уменьшен а эксплуатацион...

Page 40: ...trhlo energia v ňom nahromadená môže spôsobiť jeho spätný náraz s dostatočnou silou aby spôsobilo vážne alebo smrteľné poranenie ПРЕДУПРЕЖДЕНИЯ Страховочная привязь является единственным приемлемым устройством для удержания тела которое может использоваться в системе защиты от падения Система остановки падения ДОЛЖНА быть присоединена ТОЛЬКО к заднему полукольцу привязи или к переднему полукольцу ...

Page 41: ... Celotelový postroj je jediným prijateľným zariadením na zachytenie tela ktoré sa môže použiť v systéme na zachytávanie pádov Systém na zachytávanie pádov MUSÍ byť pripojený IBA k zadnému alebo prednému D krúžku popruhu s visačkou nadstavca na zachytávanie pádov A Tieto body sa tiež môžu použiť na pripojenie záchranného systému Na zachytávanie pádu alebo ochranu pri lezení nikdy nepoužívajte bedro...

Page 42: ...ується сточина вона має бути повністю і щільно загорнута без петель або вільних кінців Синтетичний трос перевірте канат який знаходиться всередині амортизатора і пластикового коуша У разі виявлення ознак пошкодження каната слід вилучити цей вузол з експлуатації Середній термін використання синтетичного троса становить 10 років Проте наступні фактори можуть зменшити ефективність виробу та його терм...

Page 43: ... ručicu u levo izvlačeći uže sa najmanje 6 75 kg snage Da biste nastavili sa dizanjem okrenite ručicu u desno 3 Vešanje personala Da biste okačili osobu polako pustite ručicu 4 Dizanje personala Da biste dizali okačenu osobu okrećite ručicu u desno Kod uvlačenja užeta čuje se klikanje Kada uvlačite uže proverite da li se ovo uvlači ravnomerno i čvrsto oko doboša ПОПЕРЕДЖЕННЯ Прив язні ремені безпе...

Page 44: ...nje D prsten na pojasu sme da se koristi SAMO za priključivanje sistema za radno pozicioniranje EN 358 a NIKADA za priključivanje sistema za zaustavljanje pada ili zaštite za penjanje Pre svake upotrebe vitla MSA Workman Winch MORA da se obavi kompletna inspekcija da bi se potvrdila njegova ispravnost Pregledajte svaki centimetar vitla MSA Workman Winch kako biste otkrili znake teškog habanja nedo...

Page 45: ...1 3 10129888 连接锁 40 简体中文 CN 使用说明 1 MSA Workman Winch 卷扬机说明 MSA Workman Winch 卷扬机适用于提升 下降和定位人员或物料 不得将其用作防坠装置 卷扬机应与 MSA 锚点连接件 防坠装置和其他组件结合使用 以便组装用于人员乘 坐 工作定位 紧急救援和疏散的完整系统 MSA 组件可为所有此类系统提供防坠备用装置 MSA Workman Winch 卷扬机与 MSA Workman Tripot 三脚架可在垂直方向上配合使用 MSA Workman Winch 绞车提供的绳索长度分为 10 米 15 米 20 米 25 米和 30 米 如需了解详细信息 请参见下表 绳索构造 产品名称 材料 绳索尺寸 长度 部件号 MSA Workman Winch卷扬机 不可转动型不锈钢 直径 5 mm 10 m 10147566 15 m...

Page 46: ...に点検しなければなりません このセクションの指導に従って装置の機能を点検し ユニットに過剰な摩耗 損傷 改変 部品の欠損がないか調べてください 定期点検の頻度は 環境状況の程度やユニットの使用頻度に依存しますが この点検の結果は この取扱説明書の末尾にある点検書式を使用 して文書化する必要があります 製品の検査グリッドに該当する月および年も スチール製のスタンプを使って ウインチのハウジングに損傷を与えないように注意しながら 永続的に記録す る必要があります 注意 ウィンチの機能を点検するためにテスト用の荷重が必要である場合 決して荷重として人員を使用しないでください ウィンチの下のエリアに一切の障害物がないことを確認してくださ い 必ず 毎回の使用前に ウィンチの機能を確認してください 1 ラインの回収や復元の点検 ウィンチを適切なアンカーコネクタ 例 MSA Workman Tripo...

Page 47: ...rah jarum jam Suara klik akan terdengar saat tali digulung Saat menggulung tali periksa untuk memastikan agar tali terlilit dengan rata dan erat di sekitar drum HATI HATI Jika jatuh angkat sebelum turun untuk menonaktifkan pasak rem sekunder Angkat terlebih dahulu sedikitnya satu setengah putaran drum sebelum mencoba untuk menurunkan Kecuali pasak rem sekunder dinonaktifkan setelah jatuh derek tid...

Page 48: ...รยกโหลดนั นขึ นมาสักหนึ งหรือสองนิ ว 7 มือต องอยู ห างจากจุดเสียดสีรอบ ๆ ลวดสลิงที แบกรับน ำ หนักโหลด พูลเลย และดรัมในขณะที ใช MSA Workman Winch กว านสลิงมือหมุน 8 ต องควบคุมระดับการหมุนของลวดสลิงขณะผ อนหรือ ดึงลวดสลิงให เหมาะสม สวมถุึงมือทุกครั งเมื อบังคับลวดสลิงเพื อไม ให มือถูกบาดและโดนสะเก ดลวด ตรวจเช คลักษณะการพันของลวดสลิงอย างต อเนื อง 9 สิ งที สำ คัญมากคือ เจ าหน าที ปฏิบัติงานต องอยู ห า...

Page 49: ...บ อยขึ นหากไม ได ใช งานMSAWorkmanWinchกว านสลิงเป นระยะเวลานานควรท ำความสะอาดและหล อลื นลวดสลิงก อนจัดเก บ หมายเหตุ ห ามหล อลื นส วนอื นของMSAWorkmanWinchกว านสลิงยกเว นลวดสลิงและหัวเกี ยวเท านั นกลไกที ใช หมุนส ำหรับMSAWorkmanWinchกว านสลิงไม ต องการการบ ำรุงรักษาเพราะลูกปืนทั งหมดได รับการหล อลื นมาแล วตลอดอายุการใช งาน MSAWorkmanWinchกว านสลิงนไม มีชิ นส วนใดที ผู ใช สามารถซ อมแซมได เองอุปกรณ ท...

Page 50: ...yetkili kuruluş Benannte Stelle die die Prüfung durchgeführt hat Det bemyndigede organ der har foretaget undersøgelsen Organismo notificado encargado de los ensayos Valvova elin suorittaa määrityksen Organisme notifié ayant effectué l examen Η εξέταση διεξήχθη από διακοινωμένο φορέα Esame eseguito da ente autorizzato Geautoriseerde instantie die de inspectie heeft uitgevoerd Angitt myndighet har u...

Page 51: ...stair Sinclair Kalite Müdürü Avrupa Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA EC Uygunluk Beyanı Tercüme DEUTSCH EG Konformitätserklärung Übersetzung Der Hersteller oder sein in der Europäischen Gemeinschaft niedergelassener Bevollmächtigter MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schweiz erklärt dass das neue nachfolgend beschriebene Produkt Hubgerät MSA Workman Winch Winde Seriennummer 131...

Page 52: ...s Alistair Sinclair Kvalitetsansvarlig Europa Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA EF overensstemmelseserklæring oversættelse ESPAÑOL Declaración de Conformidad CE traducción El fabricante o su representante autorizado frente a la Comunidad Europea MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Suiza declara que el nuevo producto denominado en adelante Dispositivo de elevación Cabestrante MSA ...

Page 53: ...perswil Jona Schwitzerland Alistair Sinclair Laatujohtaja Eurooppa Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA EY vaatimustenmukaisuusvakuutus käännös FRANÇAIS Déclaration de conformité CE traduction Le fabricant ou son représentant agréé établi dans la communauté européenne MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Suisse déclare que le nouveau produit décrit ci après Dispositif de levage Treui...

Page 54: ...rasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland Alistair Sinclair Διευθυντής Ποιότητας Ευρώπης Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA Δήλωση συμμόρφωσης EK Μετάφραση ITALIANO Dichiarazione di conformità CE traduzione Produttore o suo rappresentante autorizzato con sede nella Comunità Europea MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Svizzera dichiara che il nuovo prodotto descritto di seguito D...

Page 55: ...en MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Zwitserland Alistair Sinclair Directeur Kwaliteit Europa Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA EG conformiteitsverklaring vertaling NORSK EF samsvarserklæring oversettelse Produsenten eller autorisert representant i EU MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Sveits erklærer at det nye produktet beskrevet heri Løfteenhet MSA Work...

Page 56: ... Jona Suíça Alistair Sinclair Diretor da Qualidade Europa Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA Declaração de conformidade CE Tradução SVENSKA EG försäkran om överensstämmelse översättning Tillverkaren eller dennes auktoriserade representant inom Europeiska gemenskapen MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Sveits försäkrar att den nya nedan beskrivna produkten Lyftanordning MSA Workman...

Page 57: ...chlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Швейцария Alistair Sinclair Директор по качеството за Европа Раперсвил Йона 26 03 2015 MSA Декларация за съответствие на ЕК превод ČESKY ES Prohlášení o shodě překlad Výrobce nebo jeho autorizovaný zástupce v ES MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland prohlašuje že nový produkt Zvedací zařízení Naviják MSA Workman Winch sériové...

Page 58: ...istair Sinclair Európai minőségügyi igazgató Rapperswil Jona 2015 03 26 MSA EK megfelelőségi nyilatkozat fordítás ҚАЗАҚША ЕО сәйкестік туралы декларациясы аудармасы Өнімді жасаушының немесе оның ресми өкілінің негізі Еуропалық Одақта қаланған MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland осы жерде сипатталған жаңа өнім Көтергіш құрал MSA Workman Winch жүкшығыры сериялық нө...

Page 59: ... Kierownik jakości Europa Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA Deklaracja zgodności WE Tłumaczenie ROMÂNĂ Declaraţia de Conformitate CE Traducere Producătorul sau reprezentantul său autorizat din Comunitatea Europeană MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Elveția declară că produsul nou descris mai jos Dispozitiv de ridicare Troliu MSA Workman Winch număr de serie 131000001 999999999 ...

Page 60: ...паспорт MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland Швейцария Alistair Sinclair Директор по обеспечению качества Европа Рапперсвиль Йона 26 03 2015 г MSA ЕС декларация соответствия перевод SLOVENSKY Vyhlásenie o zhode ES Preklad Výrobca alebo jeho príslušný autorizovaný obchodný zástupca v Európskom spoločenstve MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona šv...

Page 61: ...bH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland Швейцарія Alistair Sinclair Директор із забезпечення якості Європа Рапперсвіль Йона 26 03 2015 г MSA ЄС декларація відповідності переклад SRPSKI EZ Izjava o usklađenosti prevod Proizvođač ili njegov ovlašćeni predstavnik osnovan u Evropskoj Zajednici MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Швајцарска izjavljuje da je novi p...

Page 62: ...Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland Alistair Sinclair 欧洲质量总监 Rapperswil Jona 2015 年 03 月 26 日 MSA EC 符合性声明 译文 日本語 JP EC 適合宣言書 翻訳 製造業者またはEU域内認定代理人 MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland は 以下に説明する新製品 吊上装置 MSA Workman Winch ウィンチ シリアル番号 131000001 999999999 システム構成 MSA Workman Winch ウィンチ p n 10147296 または 10147567 10147566 10153828 10153829 10153830 1015...

Page 63: ...sse 12 8645 Rapperswil Jona Swiss Alistair Sinclair Direktur Kualitas Eropa Rapperswil Jona 26 03 2015 MSA EC Pernyataan Kesesuaian Terjemahan ไทย TH เอกสารส ำแดงความสอดคล องของEC ฉบับแปล ผู ผลิตหรือตัวแทนรับอนุญาตที ก อตั งขึ นในประชาคมยุโรป MSA Europe GmbH Schlüsselstrasse 12 8645 Rapperswil Jona Schwitzerland ขอประกาศว า ผลิตภัณฑ ใหม ที อธิบายไว ในที นี อุปกรณ ยก กว านสลิงมือหมุนของ MSA Workman...

Page 64: ...Page 126 2018 MSA P N 10147049 ...

Reviews: