63
Citiți instrucțiunile, păstrați-le într-un loc sigur; dacă dați aparatul altcuiva, nu uitați să dați şi
instrucțiunile. Îndepărtați toate ambalajele înainte de folosire.
PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectați măsurile de siguranță de bază, inclusiv:
Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și de
către persoane cu capacități fizice, senzoriale sau mentale reduse
sau lipsă de experiență și cunoștințe dacă sunt supravegheați/
instruiți și înțeleg pericolele la care se supun. Copiii nu trebuie să se
joace cu aparatul. Curățarea și utilizarea de către utilizator nu
trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt
supravegheați. Nu lăsați aparatul și cablul la îndemâna copiilor sub
8 ani.
Nu conectați aparatul prin intermediul unui sistem cu temporizator
sau cu comandă de la distanță.
¬
Suprafețele aparatului se vor încinge.
În cazul în care cablul este deteriorat, trebuie înlocuit de către
fabricant, agentul de service sau orice altă persoană calificată,
pentru a evita accidentele.
b
Nu introduceți aparatul în lichid.
•
Nu împachetați mâncarea în folie de plastic, pungi din polietilenă sau folie de aluminiu.
Riscați să deteriorați grătarul şi să produceți un incendiu.
•
Nu folosiți aparatul lângă sau sub materiale inflamabile (spre ex., perdele).
•
Gătiți carnea, puiul sau derivatele (mici, burgeri etc.) până când se evaporă sucul. Gătiți
peştele până când carnea devine opacă.
•
Nu folosiți aparatul decât pentru gătit alimente.
•
Nu operați aparatul dacă este stricat sau nu funcționează corect.
EXCLUSIV PENTRU UZ CASNIC
SCHIŢE
1.
Mâner
2. Plăci grătar
3. Tavă
4. Tavă pentru stropi
5. Control și bec grătar
6. Bec tavă
7.
Control tavă
ÎNAINTE DE PRIMA UTILIZARE
Ştergeți grătarul cu o cârpă umedă.
PREPARARE
Grătarul și tava sunt independente. Le puteți folosi pe fiecare separat, sau pe ambele împreună.
Fiecare are propriul control de temperatură și propriul bec.
Fiecare control al temperaturii este marcat cu 0 (oprit) până la 3 (max).
Fiecare bec se va aprinde când elementul se încălzește, se va stinge când se atinge temperatura
corectă, apoi se va stinge și aprinde împreună cu termostatul.
1. Aşezați tava pentru stropi, în centru, în fața grătarului, pentru a putea colecta orice lichid
scurs.
2. Băgați întrerupătorul în priză.
in
str
uc
țiu
ni